Traficul aerian a crescut cu peste 16% în 2023 pe aeroporturile din București, aproape de recordul de dinainte de starea de urgență din pandemie

Traficul aerian a crescut cu peste 16% în 2023 pe aeroporturile din București, aproape de recordul de dinainte de starea de urgență din pandemie
Sursa foto: Facebook / CNAB - Loredana Cioclei
Publicat: 16/01/2024, 13:24

Numărul pasagerilor, al mișcărilor de avioane și cantitatea de mărfuri au fost în creștere pe cele două aeroporturi din Capitală, chiar dacă cele două conflicte, din Ucraina și din Orientul Mijlociu, au afectat programul de zbor clasic.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat în anul 2023, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 14.698.845 pasageri, în creștere cu 16.56% față de 2022.

Și mișcări de aeronave – aterizări plus decolări – au avut un avans, ajungând la 128.594–– în creștere cu 6.50% față de anul anterior.

Numărul total de pasageri din 2023 a ajuns, astfel, foarte aproape de cel maxim, înregistrat în anul 2019, de 14.729.894 de pasageri.

Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 14.630.715 pasageri (+16.11% față de 2022), și 111.820 (+9.48%) mişcări de aeronave. Traficul pasageri de pe Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu a înregistrat în 2023 o creștere substanțială față de anul anterior, de 167%.

Cantitatea de mărfuri și poștă transportată a înregistrat o creștere de 0.26%, de la 35.747 tone în 2022 la 35.841 tone în 2023.

Cele mai aglomerate luni

Luna cu cel mai mare trafic a fost iulie, pe Băneasa, respectiv august, urmată de iulie, pe Otopeni și la total.

„Valorile de trafic au fost influențate negativ de conflictul din Ucraina și, mai ales în ultimele luni ale anului 2023, de conflictul din Orientul Mijlociu, care a redus mult traficul către Tel Aviv, una dintre principalele destinații operate de pe aeroportul Henri Coandă”, potrivit oficialilor CNAB.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Compania este deținută în proporție de 80% de statul român, prin Ministerul Transporturilor, și 20%, de Fondul Proprietatea.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Închisoare 12 ANI pentru părinți. Se schimbă legea în România: Ne protejăm viitorul!
Un mare angajator din SUA vine în România. Ce salarii pune la bătaie
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×